
Viața între șofran și foi de dafin
Viața nu te duce întotdeauna unde vrei tu, așa cum nici mâncarea nu iese mereu ca în rețetă. Pasiunea pentru fizică m-a purtat către un ONG, un curs de dans m-a inspirat să scriu primele poezii, iar cu 13 ani în urmă, o conferință pe teme sociale m-a făcut să mă îndrăgostesc iremediabil de mâncarea indiană și de gătit.
Ca majoritatea celor născuți în anii 80, copilăria mea culinară nu a cunoscut prea multe arome. Cele mai exotice alimente erau portocalele și bananele cumpărate verzi și ținute la copt pe dulap până la Crăciun.
Viața este mai simplă când nu ai auzit de șofran, ghimbir și cardamom. Condimentele mamei încăpeau într-o punguță înainte să intru eu în bucătărie: piper, foi de dafin, scorțișoară, și, ocazional, niște semințe de chimen sau boabe de ienibahar, dacă ne simțeam aventuroși. Acum are nevoie de un sertar special numai pentru asta. Eu am două.
La 20 de ani am fost în Suedia, împreună cu organizația la care lucram, la o conferință pentru tineri care voiau să schimbe lumea în bine. Lumea nu am reușit să o schimb chiar atunci (încă mai sper), dar gusturile mele culinare nu au mai fost niciodată aceleași.
În Stockholm am intrat pentru prima oara într-un restaurant indian. Mult spus restaurant, un fel de bodegă cu 4-5 mese. Am ales cu grijă ceva care să sune cât mai cunoscut și cât mai puțin picant – Chicken Tikka Masala. Nu părea ceva deosebit, un fel de tocăniță cu orez galben. După prima înghițitură am simțit că până atunci nu am mâncat niciodată cu adevărat. Parcă priveam un spectacol de artificii pentru prima oară. Bineînțeles, am încercat să îmi ascund uimirea ca să nu par complet incultă față de prietenii mei nordici pentru care experiența era cât se poate de banală. Dar în interiorul meu s-a produs o schimbare radicală – s-a trezit curiozitatea! Curiozitatea de a afla cum trăiesc alți oameni, ce mănâncă alți oameni, cum gândesc alți oameni. Curiozitate pe care din păcate tradiția românească spune că trebuie să o înăbușim din fașă ca să formăm niște copii cuminți și ascultători.
După experiența din Stockholm a urmat o săptămână într-o tabără din afara orașului unde la cantină lucra o familie de emigranți de origine africană. Când intram în restaurant ne descălțam, îi salutam, alegeam ce voiam să mâncăm. În fiecare dimineață ne aștepta un coșuleț în formă de găină cu ouă fierte, învelite cu drag cu un șervet care să le țină calde. Găteau cu pasiune, din inimă, puneau o bucățică din ei printre aromele acelea minunate, chiar daca era o simplă cantină dintr-o tabără de copii. M-am avântat cu nesaț în universul culinar necunoscut. Am încercat în fiecare zi ceva nou și mi-am propus să nu mai las niciodată frica de necunoscut, obișnuința și comoditatea să îmi pună bariere.
13 ani mai târziu, încerc în fiecare zi să descopăr un gust nou, aleg să gătesc mereu alte rețete, să comand din meniu ceva ce nu am mai mâncat, iar fratele meu mă alimentează constant cu condimente din Olanda pentru că în România nu găsesc aceeași calitate.
Când călătoresc fac tot posibilul să explorez lumea gastronomica a fiecărei țări, dar pentru că timpul și bugetul nu se dilată pe cât mi-aș dori, mai apelez și la artificii. În fiecare an, de Revelion, aleg împreună cu Andrei, soțul meu, un specific. Stabilim o țară și gătim mâncăruri tradiționale de acolo, citim puțin despre obiceiurile lor culinare, ascultăm muzica lor și pe cât posibil ne uităm la un film din aceeași zonă. Asta ne ajută să călătorim chiar și când rămânem acasă.
Atunci când am ocazia încerc să adug gusturi noi și la mesele de sărbătoare. Am început să traduc și să adaptez rețetele care mi-au plăcut de-a lungul timpului și să le împart cu familia, ca sa le fie mai ușor să le pună în aplicare.
Mie o porție de 8 euro de Chicken Tikka Masala mi-a schimbat viața și sper să dau mai departe puțin din ce am învățat. Acum știu ca întotdeauna există lucruri în jurul nostru care abia așteaptă să ne surprindă plăcut, că sunt infinite moduri de a trăi și că te poți bucura oricând de un foc de artificii ca și cum l-ai vedea pentru prima dată. Tot ce contează e să ai curajul să deschizi ochii.