
Relația mea cu mâncarea și de ce am decis să nu mai gătesc
Cred că pentru noi, cei născuți în epoca cozilor la alimente, iubirea a venit adesea prin mâncare. Evenimentele fericite le sărbătoream cu farfuriile pline, bunicile își dospeau dorul în cuptoare. Totul era dat cu porția, fără excese și oricum, să fiu grasă în copilărie nu ar fi fost probabil o opțiune în familia mea. Dar undeva în codul sursă s-a scris o linie că uneori o prăjitură este de fapt un substitut pentru o îmbrățișare sau un “Te iubesc” prea greu de spus.
Am preluat această linie de cod și am scris propriul algoritm în jurul ei. În perioada în care am lucrat și am făcut voluntariat pentru Salvați Copiii am fost probabil cel mai slabă (45kg). “Mă hrănesc cu iubire” spuneam eu și totul era despre cei din jur, nu despre mine. Apoi au urmat 5 ani într-un job complicat care m-a terminat emoțional, suprapus peste prima iubire, facultate, master, 8-9 ore pe scaun la birou și 2-3 ore pe zi în autobuze. Cu mintea de acum realizez că nu eram pregătită pentru tot acest bagaj emoțional și că undeva trebuiau să se ducă toate anxietățile. S-au dus în singurul lucru familiar, care mă făcea să mă simt în siguranță, “ceva bun” de la supermarket.
În ultimii 12 ani am încercat să slăbesc, întorcându-mă constant în același punct pentru că relația mea cu mâncarea nu s-a modificat cu nimic. Am învățat în schimb să trăiesc cu rușinea că sunt grasă și cu frica primelor cuvinte când mă duc în vizită: “Bravo, ai mai slăbit!” sau “Parcă te-ai mai îngrășat?”
Anul trecut am decis să renunț la gătit deși era un hobby care îmi aducea multă satisfacție. Au fost două momente care au dus la această decizie. Repet periodic un exercițiu în care îmi imaginez în detaliu o zi din viața mea ideală. Mâncarea era prezentă ca experiențe culinare, dar nu m-am închipuit gătind și asta mi-a dat de gândit. Apoi citind despre rutine și despre cum ar trebui să elimini lucrurile care te distrag, mi-am dat seamă că dacă mâncarea este un subiect dificil pentru mine trebuie să mă distanțez puțin de el.
Așa că am curățat conturile de social media de tot ce ținea de gătit, rețete și restaurante. Am început să facem toate cumpărăturile online ca să evităm deciziile pripite. Ne-am regândit mesele în funcție de când suntem mai stresați, când suntem mai grăbiți sau obosiți, când știm că o să vrem să comandăm ceva. Am căutat o sursă bună și sănătoasă pentru mâncarea gătită de la prânz de care să nici nu ne plictisim și am găsit per total un echilibru.
Încă nu am slăbit din aceste schimbări, sau nu considerabil, dar simt că încep să am o conversație sinceră cu mine despre asta. Am început să vorbesc despre emoțiile pe care încercam să le amuțesc cu “ceva bun”, despre nevoia de a iubire și acceptare pe care o satisfăceam fiind gospodina perfectă la reuniunile de familie, despre auto-sabotaj și rebeliune. Și mi-am propus ca indiferent ce ar fi, să mă iert că sunt grasă.
O să mai scriu bineînțeles pe blog să vă povestesc ce am mai descoperit interesat sau ce căutări mă macină, pentru că în exercițiul cu ziua ideală m-am imaginat mereu scriind, dar momentan o să vă vorbesc mai rar despre mâncare 🙂