
Ce nu sunt dar învăț să devin
Într-o seară, la cursul de jazz dance, am remarcat ce diferită sunt în imaginația mea față de ce văd în oglinzile sălii. De aici s-au născut primele versuri din The things I’m not, poezia cu care a început toată aventura mea de proiecte personale de scris și ilustrație.
Au trecut șapte ani de atunci și probabil azi sunt mai puțin dansatoare, un strop mai mult pictoriță și poetă, dar mă bucur foarte mult că am o relație mai bună cu lista mea de “ce nu sunt”. Între timp au mai apărut și alte poezii sau povești ilustrate și fiecare pas mi s-a părut foarte greu.
Ce a fost cel mai dificil pentru mine
Am petrecut mult timp învinovățindu-mă că nu am mai desenat. Mă deprima ideea că va trebui să aștept luni sau ani să termin fiecare proiect. În mintea mea erau deja gata, dar când încercam să le pun pe hârtie mă blocam. Îmi era foarte frică să greșesc, dar cel mai tare mă temeam să descopăr că nu sunt în stare să le ilustrez.
Pentru mine școala a fost egală cu evaluarea și pedepsirea greșelilor, mai puțin cu dezvoltarea, învățarea sau încurajarea curiozității. Sistemul de educație din perioada respectivă (așa cum l-am simțit eu) mi-a spus că dacă nu te pricepi din prima la ceva, mai bine nici nu te mai obosești să încerci. Și m-am lăsat multă vreme dominată de rușinea de a face greșeli și de vinovăție pentru tot ce nu știu și tot ce nu sunt.
Ce mă ajută să lucrez mai bine acum
Unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am auzit a fost de la Sam Harris care spunea că în loc să continuăm să ne gândim la ce am făcut până acum greșit putem să decidem să începem din nou. De exemplu dacă ne dăm seama că o conversație nu merge în direcția bună sau nu ne-am concentrat suficient de bine azi la muncă, este util să îmbunătățim lucrurile chiar dacă mai avem doar 5-10 minute la dispoziție. Nu e niciodată prea târziu să „begin again” ceva ce nu a mers bine până acum, spune el.
Nu știu dacă o să dispară vreodată golul în stomac pe care îl simt când fac o greșeală, dar acum știu că este ceva normal și încerc să folosesc acel moment pentru a învăța în loc să mă canalizez pe reproșuri. Am descoperit că mă ajută și să ascult cărți sau podcasturi în timp ce desenez ca să mai domolesc gândurile critice.
Un alt pas important a fost să găsesc un mod de lucru potrivit pentru personalitatea mea. Am căutat să aflu ce este important pentru mine, cu ce abordare a proiectelor mă simt mai confortabil, dacă sunt un arhitect (merg pe un plan bine stabilit de la început) sau un grădinar (pornesc de la o idee de bază și o dezvolt natural).
Acum că m-am împrietenit mai mult cu procesul pot să pun mai puțină presiune pe mine și să nu mă mai grăbesc. De fiecare dată când rezultatul final mi se pare prea departe, îmi amintesc că voi face ceva ce îmi place în tot acel timp.
Ce urmează și ce îmi doresc pentru viitor
Nu regret drumul ocolit pe care a fost necesar să îl parcurg ca să ajung în acest punct. Sunt recunoscătoare că proiectele mele nu au ramas doar în mintea mea și sper să le pot înmulți în fiecare an. Dar îmi doresc mult și să discutăm deschis despre relația noastră cu greșeala și învățarea.
Cred că de multe ori este mai apreciat talentul decât perseverența (cel puțin la noi în țară). Și mă întristează acest lucru pentru că și eu am fost o persoană cu multe talente care se pricepea din prima la o grămadă de lucruri. În mod paradoxal asta m-a împiedicat multă vreme să progresez. Dacă ești obișnuit să îți iasă toate din prima nu vei învăța ceva extrem de important – cum să te împrietenești cu eșecul.
Poate am putea aplica sfatul lui Sam Harris cu „begin again” la scară mai largă, să nu ne mai lăsăm compleșiți de ce nu știm sau ce nu suntem și să ocupăm timpul pe care îl avem acum cu lucruri care ne duc puțin mai aproape de ce vrem să fim.